Colecția de artefacte ale societăților secrete și discrete de la Cluj a primit zilele acestea un lot pe care îl urmăream de mult: douăsprezece numere din The Freemasons’ Monthly Magazine, revista masonică lunară scoasă la Boston de Charles Whitlock Moore. Cele mai multe aparțin volumului al VIII-lea, care a ieșit de sub tipar lună de lună între 1 noiembrie 1848 și octombrie 1849, iar unul deschide volumul al IX-lea, cu numărul din noiembrie 1849. Sunt fascicule în coperți de hârtie, exact așa cum ajungeau prin poștă la abonați, nelegate în volum. Tocmai asta le face mai greu de găsit decât colecțiile legate din bibliotecile americane, unde copertele lunare au fost de regulă aruncate la legătorie.

Coperta spune deja multe. Chenarul gravat, același în fiecare lună, are forma unei construcții cu ziduri și turnuri la colțuri, cu porți la mijlocul laturilor, iar în interiorul lui stau echerul și compasul, stelele, luna cu cele șapte stele și instrumentele de lucru ale meseriei. Tipograful schimba doar numărul volumului și al fasciculei, restul plăcii rămânea neatins. Era o economie de tipografie, dar și o identitate vizuală pe care cititorul o recunoștea de departe.
Sub titlu sunt tipărite două citate care fixează linia revistei. Primul e atribuit lui George Washington și spune că Masoneria este o societate ale cărei principii liberale sunt întemeiate pe legile neschimbătoare ale Adevărului și Dreptății. Al doilea îl are ca autor pe lordul Durham, prezentat ca Mare Maestru Provincial sub ducele de Sussex, care scria că s-a simțit dator să sprijine principiile Ordinului pentru că dezvoltă toate afecțiunile sociale și binevoitoare, potolește în afară și stinge înăuntru virulența controverselor politice și teologice și oferă singurul teren neutru pe care toate rangurile și clasele se pot întâlni în deplină egalitate. Pentru o revistă care ieșea din anii grei ai antimasoneriei americane, alegerea acestor două voci nu era întâmplătoare: un președinte fondator al republicii și un aristocrat englez, puși unul lângă altul ca garanți ai respectabilității.
Jos, pe fiecare copertă, apar prețul, doi dolari pe an, și adresa tipografiei Tuttle and Dennett, School Street nr. 17, Boston. Adresa nu e un detaliu oarecare. Presa masonică engleză a vremii indica tot School Street nr. 17 drept sediul biroului Marii Loji din Massachusetts. Revista și Marea Lojă împărțeau practic aceeași casă, iar omul care le lega era Moore.
Fiecare fasciculă avea 32 de pagini, iar paginația nu o lua de la capăt în fiecare lună, ci curgea continuu de-a lungul întregului volum, pentru ca abonatul să poată lega la sfârșitul anului cele douăsprezece numere într-o singură carte. Socoteala se verifică ușor pe exemplarele de la Cluj: numărul din august, al zecelea al volumului, începe la pagina 289, adică exact după nouă fascicule a câte 32 de pagini. Faptul că ale noastre nu au fost niciodată legate arată că Dearborn Lougee, proprietarul lor, despre care voi vorbi mai jos, le-a păstrat așa cum le-a primit.

Charles W. Moore s-a născut la Boston, pe 29 martie 1801, și a învățat meseria de tipograf. A fost ridicat la gradul de Maestru pe 12 iunie 1822, în loja Kennebec din Hallowell, Maine, și s-a afiliat apoi la loja St. Andrew din Boston. În 1825 a înființat Masonic Mirror, iar în anii de prigoană antimasonică dintre 1826 și 1834 a fost unul dintre apărătorii cei mai vizibili ai Ordinului; tot el a redactat memoriul prin care Marea Lojă din Massachusetts și-a predat în 1834 actul de încorporare legislativului statului, ca să dezamorseze ostilitatea. Din 1833 a fost Mare Secretar al Marii Loji, iar în 1846 a ajuns să conducă, ca Grand High Priest, Marele Capitlu al Arcei Regale din Massachusetts. Revista lunară a pornit-o în noiembrie 1841, iar în 1872 era descrisă drept cea mai veche revistă exclusiv masonică din lume. Moore a murit în 1873, după ce Marea Lojă îl alesese, pe patul de moarte, Mare Maestru din trecut cu titlu onorific, singurul caz de acest fel din istoria ei.
Ce găsea un abonat în aceste pagini? Indexul volumului vecin, cel din 1850, arată rețeta: dezbateri despre admiterea candidaților și despre votul cu bile, apeluri și excluderi, rapoartele Marilor Loji din alte state, necrologuri ale fraților, anecdote, studii despre vechimea Masoneriei și despre Elias Ashmole, capitole din istoria nescrisă a Marii Loji din Massachusetts, ba chiar o rubrică despre Masoneria de adopție, pentru doamne. Revista era în același timp buletin oficial, tribună de jurisprudență masonică și revistă de istorie.
Revista nu se citea doar în America. La Londra, The Freemasons’ Quarterly Review, cea mai importantă publicație masonică engleză a momentului, o urmărea îndeaproape. În iunie 1848, redactorii îi mulțumeau lui Moore pentru numerele primite până în ianuarie și se scuzau că volumul de muncă nu le lăsase timp să se bucure de „prețioasa lui miscelanee”. În septembrie 1849, chiar în anul volumului de la Cluj, aceeași revistă consemna că sosiseră mai multe numere din „acest excelent periodic” și promitea să-și repare restanța față de confrații din Boston. Fasciculele lui Moore traversau deci Atlanticul cu regularitate, iar volumul al VIII-lea era citit în același timp la Boston și la Londra.
Piesa cea mai prețioasă a lotului este însă numărul din 1 august 1849, care se află printre cele douăsprezece ajunse la Cluj. La paginile 289–293, Moore a publicat, sub titlul „Primul discurs masonic rostit în America”, textul unei disertații despre Masonerie pe care o descoperise în manuscris în arhivele Marii Loji. Discursul poartă data de 24 iunie 1734, ziua Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoarea la care lojile își țineau adunările solemne. Era primul an întreg de existență al Marii Loji Provinciale din Boston, organizată de Henry Price pe 30 iulie 1733. Cercetarea de azi, prin lucrările lui Shawn Eyer, îl socotește cel mai vechi discurs privat de lojă păstrat până la noi, iar una dintre trăsăturile lui surprinzătoare este că își construiește argumentația pe figura Apostolului Pavel, înfățișat ca participant la gradul de Maestru. Istoricii i-au contestat lui Moore concluzia că discursul ar fi fost rostit la Boston, dar descoperirea în sine rămâne unul dintre momentele importante ale istoriografiei masonice americane. A avea acest număr în fascicula lui originală, așa cum a ajuns în casa unui abonat în vara lui 1849, înseamnă a ține în mână momentul în care un text masonic de la 1734 a ieșit din arhivă și a intrat în istorie.
Merită spus și în ce atmosferă apăreau aceste numere. În decembrie 1848, John James Joseph Gourgas, Mare Comandor Suveran al Supremului Consiliu, îi trimitea lui Nathan Hammatt Gould certificatul de excludere al lui Cerneau și circularele care denunțau patentele emise de corpurile cerneauiste, iar scrisoarea îl pomenește pe Moore ca editor al revistei. Bătălia pentru legitimitatea Ritului Scoțian în America era în plină desfășurare, iar Boston era unul dintre centrele ei.

Cel mai frumos detaliu al lotului e însă o semnătură. Pe aproape toate copertele, aceeași mână a scris cu cerneală, deasupra chenarului, „D. Lougee”, iar pe una dintre ele numele apare întreg: Dearborn Lougee. Nu e un ex-libris de anticariat și nici o însemnare de bibliotecă, ci numele abonatului, pus probabil de el însuși pe fiecare număr pe care îl primea, ca să-și țină colecția în ordine. Am căutat omul. În colecțiile Muzeului și Bibliotecii Masonice a Ritului Scoțian de la Lexington, Massachusetts, se păstrează un brevet de Maestru emis de Marea Lojă din New Hampshire pe numele lui Dearborn Lougee, membru al lojii Strafford nr. 29 din Dover, datat 18 octombrie 1826. Numele este suficient de rar ca să cred că vorbim de același om.
Dacă e așa, semnătura de pe coperte spune o poveste întreagă. Dearborn Lougee și-a primit brevetul de Maestru chiar în anul afacerii Morgan, cel care a declanșat valul antimasonic în America. A trecut prin toată furtuna, în care loji întregi și-au predat patentele și mulți frați au ales să tacă, și peste mai bine de douăzeci de ani plătea încă doi dolari pe an ca să primească în fiecare lună revista lui Moore, inclusiv numărul din august 1849 cu discursul de la 1734. Brevetul lui a rămas în America, într-un muzeu masonic; revistele pe care le-a citit și le-a semnat au ajuns la Cluj. Fasciculele nu sunt deci doar exemplare ale unei publicații, ci urma lecturii unui mason anume, care a rămas fidel Ordinului atunci când fidelitatea costa.
Starea lor e cea pe care o așteptați de la hârtie de presă veche de aproape 180 de ani: hârtie îngălbenită, margini roase, câteva rupturi la cotor și colțuri îndoite. Nimic din toate acestea nu micșorează valoarea documentară. Le-am păstrat așa cum au venit, fără nicio intervenție de restaurare.
Rămâne o comparație care mi se pare grăitoare pentru cititorul de aici. În lunile în care la Boston se tipăreau aceste numere, cu Washington citat pe copertă și cu adresa Marii Loji trecută la vedere, Transilvania trecea prin revoluția de la 1848–1849, iar lojile erau interzise în toate țările Coroanei habsburgice încă din 1795. Peste ocean, Masoneria își avea revista lunară, cu abonament anual și index la sfârșit de volum; la noi, aceeași tradiție aștepta în tăcere încă două decenii ca să poată ieși din nou la lumină. De aici pornește și o întrebare la care vreau să răspund citind fasciculele pagină cu pagină: ce știau și ce scriau masonii din Boston despre revoluțiile care cuprinseseră Europa, despre Ungaria și despre Transilvania anului 1849? Dacă Moore a pomenit fie și în treacăt aceste evenimente, ecoul lor s-a întors acum, după 177 de ani, chiar în orașul unde s-au petrecut. Cele douăsprezece numere stau la Cluj, alături de manuscrisele Codului de la Lyon, de convocarea lojii Le Feu Sacré și de brevetele olandeze din colecție, și spun și ele o parte din povestea unei societăți care, la Boston, nu mai avea nimic de ascuns.
Surse consultate: colecția digitizată a revistei la Internet Archive (volumele V–VII și IX); The Freemasons’ Quarterly Review, iunie 1848 și septembrie 1849 (Masonic Periodicals Online, Library and Museum of Freemasonry, Londra); Shawn Eyer, studiile despre oratoria masonică timpurie publicate în Philalethes; biografia lui C. W. Moore publicată de Supreme Council, A.A.S.R., N.M.J.; catalogul Scottish Rite Masonic Museum & Library, Lexington; Digital Commonwealth, Massachusetts.

Lasă un răspuns