De la Groningen la Batavia. Un brevet de Maestru din 1829 și drumul unui mason până la capătul lumii

Unele documente se citesc. Altele trebuie mai întâi despăturite. Brevetul de care vreau să vă povestesc, intrat de curând în colecția mea, a fost împăturit de atâtea ori încât pliurile au rămas adânc în hârtie, iar o parte din foaie s-a înnegrit de la mâinile prin care a trecut. Este un brevet de Maestru emis în 1829 de o lojă din Groningen, în nordul Olandei. Pe spatele lui sunt scrise de mână vizele unor loji din Batavia, capitala Indiilor Olandeze de Est, adică Jakarta de astăzi. Între cele două fețe ale aceleiași foi stau doisprezece ani și jumătate de glob.

Brevet de Maestru al lojii L'Union Provinciale din Groningen, 1829
Brevetul de Maestru emis la Groningen în anul Luminii 5829. Colecția autorului.

Formularul este tipărit într-o caligrafie elegantă și încadrat de o bordură împletită, cu simboluri în colțuri. Sus stă deviza latină „Junctus amor virtute levat super aethera fratres”, iubirea unită cu virtutea îi înalță pe frați deasupra cerurilor. Dedesubt vine o frază olandeză care oricărui cititor al Evangheliei îi sună cunoscut: „De duisternissen hebben het niet bevat”, întunericul nu a cuprins-o. Este ecoul versetului de la începutul Evangheliei după Ioan, despre lumina care luminează în întuneric, textul pe care în multe loji se deschide Cartea Legii Sacre. Urmează localizarea rituală, „în Orientul unui loc luminat, unde domnesc tăcerea, concordia și pacea”, iar în colțul din stânga sus se vede un sigiliu tipărit, încercuit de un lanț de unire, cu deviza „Silentio et Fide”.

Textul propriu-zis este formula clasică a brevetelor olandeze ale vremii. Maestrul și ofițerii lojii „L’Union Provinciale”, constituită legal la Groningen sub Marea Maestrie a Marelui Orient al Olandei și al țărilor dependente, fac cunoscut tuturor celor cărora li se cuvine că fratele posesor al brevetului a primit în loja lor gradul de MEESTER. Cuvântul este singurul tipărit cu litere mari, ornate, ca să se vadă de departe. Brevetul se încheie cu rugămintea către toate lojile și toți frații la care titularul se va prezenta „să se poarte față de el așa cum o cer obligațiile noastre reciproce”. În 1829, Mare Maestru al Marelui Orient era prințul Frederik al Țărilor de Jos, fiul regelui Willem I, care a condus masoneria olandeză vreme de mai bine de șase decenii.

Detaliu: locul emiterii, Groningen
„Gegeven te Groningen…”: locul emiterii, completat de mână cu cerneală brună.

Data este scrisă după calendarul masonic, în „Jaar des Lichts 5829”, adică în anul 1829. Ziua și luna au fost completate de mână, iar luna pare a fi „cea dintâi”. Trebuie spus că în calendarul masonic al vremii anul nu începea neapărat în ianuarie, așa că ziua exactă rămâne de stabilit cu registrele lojii. Brevetul poartă semnăturile celor trei lumini ale lojii și pe a secretarului. Maestrul Venerabil semnează și adaugă după nume prescurtarea S∴P∴R∴+, Suveran Prinț Rozacrucian, ceea ce arată că deținea și gradul al 18-lea al capitlurilor. Primul Supraveghetor semnează Baart de la Faille, un nume vechi al patriciatului din Groningen, iar al Doilea Supraveghetor își trage semnătura într-o buclă largă, greu de descifrat. Numele Maestrului Venerabil se citește aproximativ Nienhuis, dar las această lectură sub semnul întrebării până la o verificare în arhivă.

Semnăturile Supraveghetorilor, între care Baart de la Faille
Semnătura lui Baart de la Faille, Primul Supraveghetor, și cea a celui de-al Doilea Supraveghetor.

Cel mai omenesc detaliu al documentului se află în colțul din stânga jos. Acolo, sub cuvintele „ne varietur nomen”, titularul și-a scris propria semnătură, ca orice lojă străină să o poată compara cu cea pe care el ar fi pus-o la intrarea în templu. Brevetul o spune chiar el: semnătura stă alături „tot voorkoming van bedrog”, pentru prevenirea înșelăciunii. Numele se citește destul de limpede: N. Hulsewé, precedat de o inițială pe care nu o pot desluși cu certitudine. Lângă semnătură se vede încă una dintre fantele prin care au fost trecute panglicile verde și roz ale sigiliului. Ele legau sigiliul de hârtie, așa încât nimeni să nu-l poată desprinde și muta pe alt document.

Semnătura titularului cu mențiunea ne varietur
„Ne varietur nomen”: semnătura titularului, pusă pe brevet ca să nu poată fi folosit de altcineva.

Pe verso, drumul spre Orient

Un brevet de Maestru nu era făcut să stea înrămat pe perete. Era un pașaport. Fratele care pleca departe de loja-mamă îl purta cu el, împăturit în buzunar sau în cufăr, și îl arăta la ușa oricărei loji în care cerea să intre ca vizitator. Dacă era primit, secretarul acelei loji scria pe spatele brevetului un „Gezien”, adică „văzut”, cu numele lojii, Orientul, data și semnătura. Așa se face că versoul acestui document este, de fapt, jurnalul de călătorie al fratelui Hulsewé.

Versoul brevetului, cu vizele lojilor din Batavia
Versoul brevetului: vizele lojilor din Batavia, 1834–1841, și panglicile sigiliului.

Prima viză pe care o pot citi poartă data 5834 și mențiunea „in het O∴ van Batavia”. A fost pusă de o lojă al cărei nume francez începe cu „La…”. În Batavia lucrau atunci două loji vechi cu nume franceze, „La Fidèle Sincérité” și „La Vertueuse”, cunoscute ca rivale. Imediat dedesubt urmează viza lojii „De Ster in het Oosten”, Steaua din Orient, din același Orient al Bataviei, cu o dată din anii 5830. Potrivit presei indoneziene care a refăcut traseul lojilor coloniale, noua clădire a Stelei din Orient fusese ridicată pe Vrijmetselaarsweg, Drumul Francmasonilor, chiar în 1830. Fratele nostru a intrat, așadar, într-un templu încă nou. Pe mijlocul foii, cu cerneală brună, se află o a treia viză, din 26 a lunii a patra a anului 5841. Este semnată de un frate care, ca și Maestrul Venerabil de la Groningen, își trece după nume titlul de Suveran Prinț Rozacrucian. O ultimă însemnare, în colțul opus, este prea ștearsă ca să o pot reda fără să inventez.

Putem deci schița un traseu. Un tânăr, sau poate un om matur, este primit Maestru în loja „L’Union Provinciale” din Groningen în 1829. Câțiva ani mai târziu îl găsim în Batavia, unde frecventează lojile orașului cel puțin între 1834 și 1841. Profesia lui nu se poate citi pe brevet, dar contextul ajută. Între 1825 și 1830, Olanda purtase pe Java un război greu, iar după el colonia avea nevoie de ofițeri, funcționari, medici și negustori. Lojile din Batavia erau în acea vreme o punte între Europa și Asia: istoricii lor arată că primeau constant frați aflați în trecere spre India, China sau Japonia și că lucrau adesea pentru acești călători.

De ce contează o foaie împăturită

Brevete de Maestru olandeze din secolul al XIX-lea se mai găsesc. Brevete care au făcut efectiv drumul până în Indiile de Est și s-au întors acasă cu vizele lojilor coloniale pe spate sunt însă foarte rare. Majoritatea au rămas acolo, odată cu oamenii care le-au purtat, sau s-au pierdut în umezeala tropicelor. Acesta a supraviețuit și ne arată, mai bine decât orice regulament, cum funcționa în practică fraternitatea universală despre care vorbesc constituțiile masonice. Un om din Groningen putea bate la ușa unui templu de la celălalt capăt al lumii, iar acolo, pe baza unei singure foi de hârtie și a unei semnături ne varietur, era primit ca frate.

Rămân întrebări deschise, și tocmai ele fac documentul viu. Cine a fost fratele Hulsewé? Ce meserie l-a dus în Batavia? S-a mai întors la Groningen? Răspunsurile se află, foarte probabil, în matricolele Marelui Orient al Olandei de la Haga și în registrele lojilor din Batavia păstrate în arhivele olandeze. Le voi căuta. Dacă vreun cititor recunoaște numele sau semnăturile, îl rog să-mi scrie.

Lasă un răspuns