Pe 19 noiembrie voi prezenta la Conferința Națională de Drept Comercial „Stanciu D. Cărpenaru”, ediția a VI-a, studiul „Capital sau patrimoniu. Instrument de cântărire a averii societății în dinamica normativă comercial-fiscală”. Este o conferință de care mă leagă mai mult decât o invitație. Poartă numele profesorului care a fondat Revista Română de Drept Comercial, revistă pe care o conduc din acest an ca redactor-șef alături de profesoara Mihaela Tofan, iar în ziua conferinței voi modera și panelul de drept societar.

Punctul de plecare al studiului este o observație simplă, pe care orice practician o face mai devreme sau mai târziu: aceeași societate are, la aceeași dată, mai multe valori juridic relevante. Dreptul societar folosește capitalul ca etalon și activul net ca măsură a averii, fiscul întreabă ce preț ar fi convenit între ele părți independente, iar instanța cere „valoarea reală” atunci când un asociat se retrage sau este exclus. Cifrele diferă, uneori considerabil, și de multe ori vina este pusă pe evaluator. Diferențele nu vin însă din eroarea evaluatorului, ci din întrebarea pe care o pune fiecare normă. Cine nu observă acest lucru ajunge să compare mere cu pere și să le judece după aceeași balanță.

Am urmărit cum au tratat problema Germania, Italia, Franța, Marea Britanie și Statele Unite, fiecare cu propria sa relație cu capitalul social, de la încrederea germană în capitalul ca garanție a creditorilor până la renunțarea americană la el în favoarea testelor de solvabilitate. Am urmărit apoi felul în care a citit problema Curtea de Justiție, de la Centros, care a deschis concurența între ordinile juridice societare, până la GIMLE, unde Curtea spune clar că bilanțul nu poate fi folosit ca atare pentru a cântări averea. Concluzia acestui drum comparat este că nicio jurisdicție nu a găsit o singură unitate de măsură valabilă pentru toate scopurile, dar cele mai coerente au avut grijă să spună, pentru fiecare normă, ce anume măsoară.

Am revenit apoi la dreptul român, unde Legea nr. 239/2025 a reintrodus capitalul minim pentru SRL, dar a construit sancțiunile în jurul activului net care scade sub jumătate din capital, cu amenzi de până la 300.000 lei și cu conversia obligatorie a împrumuturilor acordate de asociați. Legiuitorul a readus, așadar, capitalul ca etalon formal, dar a pus greutatea reală a regimului pe activul net, adică pe o mărime contabilă calculată, de regulă, la cost istoric. Aici începe partea interesantă a discuției.

Studiul continuă o cercetare pe care am început-o în primul număr pe 2026 al Revistei Române de Drept Comercial, cu articolul „Capitalul social între fixație dogmatică și realitate economică. O corabie arhaică plutește în ambiguitate”. Acolo am analizat reforma din Legea nr. 239/2025 și ideea de a lega capitalul social minim de cifra de afaceri netă și m-am întrebat ce a mai rămas din funcția de garanție a capitalului într-o economie în care creditorii serioși se uită la fluxuri, nu la o cifră din actul constitutiv. Dacă articolul din revistă întreba ce mai înseamnă capitalul, lucrarea de la conferință întreabă cu ce cântărim, de fapt, averea societății atunci când capitalul nu mai ajunge.

Între cele două se așază lucrarea pe care am prezentat-o la conferința de drept al afacerilor de la Iași, organizată de profesoara Maria Dumitru, „Asociatul aparent și geometria societară”. Am pornit acolo de la cerința pluralității minime de asociați și de la omul de paie care figurează în actul constitutiv cu o participație infimă, uneori o singură parte socială, numai ca să fie atins pragul cerut de lege. L-am calificat prin teoria simulației, am discutat sancțiunile și limitele lor și l-am pus față în față cu imaginea sa inversă, asociatul ocult din asocierea în participație. Am susținut că devoalarea simulației nu trebuie să ducă la nulitatea societății, că recunoașterea societății pe acțiuni cu acționar unic ar face inutilă însăși figura asociatului aparent și că, în epoca beneficiarului real declarat, versiunea clandestină a acestei figuri a trecut din registrul dreptului civil în cel al dreptului penal. Capitalul, asociații și averea sunt, până la urmă, trei fețe ale aceleiași întrebări: ce este, în realitate, o societate și cât valorează ea pentru cei care au de-a face cu ea.

Rămân câteva întrebări pe care aș vrea să le discutăm în sală. Are vreo justificare economică media aritmetică a două metode de evaluare din art. 134 al Legii societăților? Se aplică discount de minoritate atunci când un asociat iese dintr-un SRL, sau ar însemna să îl penalizăm tocmai pentru poziția pe care legea vrea să o protejeze? Și cât de departe putem merge cu un activ net calculat la cost istoric atunci când de el depind amenzi, conversii forțate de creanțe și, uneori, chiar supraviețuirea societății?

Vă aștept pe 19 noiembrie la discuție. Detalii despre conferință găsiți aici.