Printre piesele masonice franceze ajunse în colecția mea de la Cluj se află o foaie mică, împăturită de trei ori, care a circulat fără plic. Pe o față poartă un antet gravat și textul unei convocări, pe cealaltă adresa. Este o planșă de convocare trimisă de Respectabila Lojă „Le Feu Sacré” (Focul Sacru) din Orientul Clermont, prin care frații sunt chemați la ținuta de a doua zi, în care urma să fie ales Secretarul lojii. Nimic spectaculos la prima vedere. Și tocmai de aceea foaia este prețioasă, pentru că arată cum lucra o lojă franceză de provincie într-o seară obișnuită de toamnă, cu mai puțin de un an înainte de revoluția din iulie 1830.

Data este scrisă după calendarul masonic: „le 24^me j∴ du 7^me M∴ de l’an de la V∴ L∴ 5829”, adică a 24-a zi a lunii a șaptea a anului Adevăratei Lumini 5829. Anul Luminii se obține adăugând 4000 la anul comun, deci suntem în 1829. Luna a șaptea nu este iulie, ci septembrie, pentru că masoneria franceză a vremii începea anul în luna martie. Socoteala se poate verifica din chiar textul scrisorii: 24 septembrie 1829 a căzut într-o joi, iar convocarea anunță ținuta pentru „demain vendredy 25 courant”, mâine, vineri 25 ale lunii curente. Calendarul și textul se potrivesc la zi, așa că datarea este sigură.

Textul original și traducerea

Am păstrat în transcriere ortografia și abrevierile originalului, inclusiv formele vechi „vendredy” și „vottes”. Prescurtările cu cele trei puncte în triunghi (∴) sunt cele obișnuite în corespondența masonică franceză, iar pătratul (□) ține locul cuvântului „Loge”.

O∴ de Clermont, le 24^me j∴ du 7^me M∴ de l’an de la V∴ L∴ 5829.
T∴ CC∴ FF∴
J’ai la faveur de vous prévenir que la R^ble □ du Feu Sacré ouvrira ses travaux demain vendredy 25 courant, à 7 heures précises du soir, dans le local ordinaire de ses séances.
Comme vous étiez absents à notre dernière tenue d’obligation, l’élection du F∴ Secrétaire a été fixée à celle de demain.
Je vous invite à ne rien négliger pour venir donner vos vottes et partager les devoirs de l’amitié.
J’ai la faveur d’être, par les N∴ M∴ q∴ v∴ s∴ c∴,
Votre tout dévoué F∴,
par mandement de la R^ble L∴
Crozou [?], S∴ P∴ R∴ +, S^re adj^t

Traducerea în limba română:

Orientul Clermont, a 24-a zi a lunii a 7-a a anului Adevăratei Lumini 5829.
Preaiubiți Frați,
Am onoarea să vă înștiințez că Respectabila Lojă „Le Feu Sacré” își va deschide lucrările mâine, vineri 25 curent, la ora 7 fix seara, în localul obișnuit al ținutelor sale.
Întrucât ați lipsit de la ultima noastră ținută obligatorie, alegerea Fratelui Secretar a fost fixată pentru ținuta de mâine.
Vă invit să nu neglijați nimic pentru a veni să vă dați voturile și să împărtășiți îndatoririle prieteniei.
Am onoarea de a fi, prin numerele misterioase care Vă sunt cunoscute,
al Vostru prea devotat Frate,
din mandatul Respectabilei Loji,
Crozou [?], Suveran Prinț Rozacruce, Secretar secund.

Câteva alegeri de traducere trebuie explicate. Formula „J’ai la faveur de…”, literal „am favoarea de a…”, este echivalentul de politețe al lui „am onoarea”, și așa am redat-o de ambele dăți. „Tenue d’obligation” este ținuta pe care statutele lojii o făceau obligatorie pentru membri, spre deosebire de ținutele extraordinare. Formula de încheiere „par les N∴ M∴ q∴ v∴ s∴ c∴” se desface în „par les nombres mystérieux qui vous sont connus”, prin numerele misterioase care vă sunt cunoscute, salutul ritualic prin care fratele își încheia scrisoarea. „Secrétaire adjoint” l-am redat prin „Secretar secund”, pentru că termenul românesc „adjunct” nu aparține vocabularului masonic.

Ce ne spune foaia aceasta

Prima lecție este una de procedură. Alegerea Secretarului trebuia să aibă loc la ținuta obligatorie anterioară, dar frații nu au venit în număr suficient, iar votul a fost amânat. De aici tonul insistent al convocării, care îi roagă pe frați „să nu neglijeze nimic” ca să vină. Interesul pentru această funcție se înțelege ușor. Secretarul ținea planșele de arhitectură ale ținutelor, tabloul membrilor și corespondența cu obediența, adică toată memoria scrisă a atelierului. Cât timp postul era vacant, lucrările erau ținute de un secretar secund care semna „par mandement”, din mandatul atelierului, nu în nume propriu.

A doua lecție privește atelierul însuși, și aici trebuie pusă în discuție o ipoteză pe care o socotesc cea mai probabilă. Sub semnătură apare titlul „S∴ P∴ R∴ +”, Suveran Prinț Rozacruce, gradul al 18-lea al Ritului Scoțian Antic și Acceptat, care în Ritul Francez era al șaptelea și ultimul ordin. Lectura comodă ar fi că avem de-a face cu o lojă albastră, în care un frate cu grad înalt ținea funcția de secretar secund. Eu cred însă că foaia provine de la o lojă roșie, adică de la un capitlu rozacrucian, iar ținuta din 25 septembrie 1829 era o ținută în gradul al 18-lea. Semnatarul își trece sub nume tocmai calitatea de Prinț Rozacruce, ceea ce într-o convocare de lojă simbolică ar fi fost un detaliu de prisos, dar într-un capitlu era chiar calitatea care îl îndreptățea să lucreze și să semneze. Numele atelierului vorbește în același sens. „Le Feu Sacré” ține de vocabularul gradului, în care focul purifică și din care se renaște, iar pasărea care se ridică din flăcări pe altarul din antet exprimă aceeași idee a morții și a renașterii pe care gradul al 18-lea o așază sub emblema pelicanului. Steaua cu șapte colțuri ar putea trimite, la rândul ei, la cele șapte trepte ale Ritului Francez, al căror vârf era tocmai gradul de Rozacruce.

Pentru cinste, trebuie spus și ce pare să tragă în sens contrar. Coloanele B și J și ramurile de salcâm din antet sunt simboluri ale lojii simbolice, iar un capitlu se intitula de regulă „Suveran Capitlu”, nu „Respectabilă Lojă”, cum scrie pe această foaie. Obiecția nu este însă decisivă. În orașele de provincie, atelierul albastru și cel roșu purtau adesea același nume distinctiv, erau conduse de aceiași frați și se foloseau de aceeași hârtie gravată, iar secretarul secund putea scrie formula obișnuită fără să o mai adapteze. Răspunsul definitiv îl vor da tablourile capitlurilor din Orientul Clermont, dacă s-au păstrat.

A treia lecție vine din imagine. Antetul a fost gravat special pentru lojă și traduce în simboluri numele ei. Pe un altar cilindric, drapat cu ghirlande, arde un foc din care se ridică o pasăre cu aripile deschise, phoenixul care renaște din propria cenușă, adică focul sacru care nu se stinge. Pe altar se vede o stea cu șapte colțuri. Numărul șapte trimite la formula ritualică franceză după care trei frați conduc loja, cinci o luminează, iar șapte o fac dreaptă și desăvârșită. Altarul este încadrat de cele două coloane ale Templului, cu literele B și J, Boaz și Jachin, încoronate cu capiteluri în formă de rodii. De o parte și de alta cresc două tufe cu frunze penate, în care recunosc ramurile de salcâm, simbolul gradului de Maestru. În fundal se vede un templu cu fronton și arcade. O lojă care își comanda o gravură proprie pentru hârtia de corespondență era o lojă cu mijloace și cu o anumită ambiție.

A patra lecție este materială. Scrisoarea este o „lettre pliée”, o foaie împăturită care își servea singură drept plic, cum se obișnuia înainte de răspândirea plicurilor după 1840. Nu poartă nicio ștampilă poștală, ceea ce înseamnă că a fost dusă cu mâna, foarte probabil de fratele servant al lojii, care colinda orașul cu convocările în ajunul ținutei. Termenul de o zi dintre data scrisorii și data ținutei confirmă că nu era nevoie de poștă: expeditorul și destinatarul locuiau în același oraș. Adresa repetă numele lojii și al Orientului: „Au F∴ …, de la R^ble L∴ □ du Feu Sacré, O∴ de Clermont”. Numele destinatarului nu se mai poate citi dincolo de inițiala ornamentală.

Rămâne contextul. În septembrie 1829 Franța era condusă de Carol al X-lea, iar din august același an guvernul fusese încredințat prințului de Polignac, cel mai conservator dintre miniștrii Restaurației. Lojile lucrau tolerate, dar sub privirea atentă a prefecților, iar o convocare discretă, adusă de mână și scrisă într-un limbaj pe care doar inițiații îl înțelegeau pe deplin, era și o formă de prudență. Zece luni mai târziu, regimul avea să cadă în cele trei zile ale revoluției din iulie 1830.

Câteva întrebări rămân deschise și le notez pentru cine va dori să continue cercetarea. Cel mai probabil Orientul este Clermont-Ferrand, pe care contemporanii îl numeau simplu „Clermont”, dar în Franța există și alte localități cu acest nume, de pildă Clermont-l’Hérault sau Clermont din Oise. Existența unui atelier „Le Feu Sacré” în acest Orient, dacă el lucra ca lojă simbolică, drept capitlu rozacrucian sau în ambele forme, cine îl conducea în 1829 și cine era secretarul secund se pot verifica în tablourile anuale publicate de Marele Orient al Franței și în fondurile masonice ale Bibliotecii Naționale a Franței. Până atunci, foaia rămâne o mărturie mică, dar foarte precisă, despre o seară de vineri din toamna lui 1829, când câțiva frați dintr-un oraș de provincie au fost rugați să nu mai lipsească, pentru că atelierul lor avea nevoie de un Secretar.