Statele Unite au închis la 30 septembrie anul fiscal 2026 cu un deficit federal de 1.993 de miliarde de dolari, cu 218 miliarde mai mult decât în anul precedent. Guvernul federal a încasat un record de 5.403 miliarde și a cheltuit tot un record, 7.396 de miliarde. Raportat la economie, deficitul este de aproximativ 6,2% din PIB, iar datoria federală totală a trecut de 40.000 de miliarde de dolari, adică în jur de 124% din PIB. Cifrele au circulat zilele acestea pe toate rețelele, de cele mai multe ori însoțite de indignarea de rigoare. Mai rar s-a întrebat cineva cum arată aceeași fotografie pusă lângă bugetele europene. Asta încerc să fac aici.

O comparație cinstită cere două precauții. Prima este că Statele Unite nu au TVA. Statele federate și unele comunități locale percep taxe pe vânzări la consumatorul final, dar un impozit pe valoarea adăugată de tip european nu există, iar la nivel federal nu există deloc impozitare generală a consumului. În Uniunea Europeană, TVA-ul aduce în jur de 7% din PIB și este unul dintre stâlpii bugetelor naționale. Dacă îl lăsăm în calcul, comparăm mere cu pere. Așa că îl scot din discuție și mă uit la ceea ce ambele sisteme au în comun: impozitul pe venit, impozitul pe profit, contribuțiile sociale, taxele vamale, apoi la marile capitole de cheltuieli. A doua precauție este că cifrele americane de mai jos privesc numai bugetul federal, în timp ce cele europene privesc administrația publică în ansamblu, cu tot cu bugetele locale și cele de asigurări sociale. Statele americane au propriile impozite pe venit, așa că diferența reală este ceva mai mică decât arată tabelul, dar ordinul de mărime rămâne. Procentele mai ascund un lucru: scara. În dolari nominali, PIB-ul american este cu aproximativ 50% mai mare decât cel al întregii Uniuni Europene. Un punct procentual din PIB înseamnă peste Ocean în jur de 320 de miliarde de dolari, așa că aceleași procente acoperă acolo sume mult mai mari decât în Europa.

Unde se vede diferența de model

% din PIB	SUA, buget federal 2026	UE, administrație publică
Impozite pe venit și profit	10,0	13,3
Contribuții sociale	5,6	14,0
Taxe vamale	0,5	sub 0,2 (merg la bugetul UE)
Cheltuieli totale	23,0	49,5
Dobânzi la datorie	3,6	în jur de 2
Apărare	2,8	1,7
Deficit	6,2	3,1
Datorie publică	~124	81,7

Prima observație privește contribuțiile sociale. Europa strânge din ele de două ori și jumătate mai mult decât guvernul federal american, 14% din PIB față de 5,6%. Diferența nu înseamnă că americanii nu plătesc pentru sănătate și pensii. Înseamnă că plătesc altfel. Asigurarea de sănătate a celor mai mulți salariați americani este o primă plătită de angajator unui asigurător privat, care nu apare în bugetul public. Statul federal acoperă prin Medicare pe cei de peste 65 de ani și prin Medicaid pe cei cu venituri mici, iar contribuția salarială de 7,65% plătită de fiecare parte finanțează pensiile publice și numai o parte din Medicare. Restul vine din bugetul general, adică din împrumut. De aici povestea fondului de pensii al Securității Sociale, pe care raportul administratorilor din 2026 îl vede epuizat în ultimul trimestru din 2032. După acel moment, încasările curente ar acoperi doar în jur de 83% din pensiile promise, dacă legea nu se schimbă.

A doua observație privește impozitul pe profit. Guvernul federal a încasat 382 de miliarde, cu 16% mai puțin decât în 2025, adică ceva peste 1% din PIB. Media europeană se situează în jur de 3%. Scăderea americană nu vine dintr-o economie slabă, ci dintr-o decizie de politică fiscală: legea de reconciliere din 2025 a permis deducerea accelerată a investițiilor. Statul a renunțat la venit astăzi pe seama unei creșteri pe care o speră mâine. Europa face foarte rar acest pariu, pentru că regulile fiscale ale Uniunii nu i-l permit.

A treia observație privește taxele vamale, care au devenit în ultimul an un subiect politic american și unul juridic de interes general. Încasările nete au fost de 172 de miliarde, cu 11% mai puțin decât în 2025, deși tarifele au fost ridicate masiv. Explicația este hotărârea Curții Supreme din februarie 2026, care a constatat că o mare parte din tarife nu aveau temei legal în legea privind puterile economice de urgență (IEEPA). Din mai au început restituirile, estimate între 130 și 145 de miliarde de dolari într-un singur exercițiu. Încasările brute au fost deci în jur de 300 de miliarde, dar chiar și așa de aproape zece ori sub impozitul pe venit. Ideea că tarifele ar putea înlocui impozitul pe venit nu rezistă la aritmetică. Pentru cititorul român, episodul are ceva familiar. Este, la altă scară, povestea taxei de primă înmatriculare și a taxei de poluare, pe care statul român a trebuit să le restituie după hotărârea Tatu a Curții de Justiție din 2011. O taxă încasată fără temei se întoarce întotdeauna la contribuabil, de regulă cu dobândă, iar bugetul plătește nota.

Prețul datoriei și privilegiul dolarului

Pe partea de cheltuieli, cea mai elocventă cifră este dobânda. Guvernul federal a plătit în 2026 o dobândă netă de 1.143 de miliarde de dolari, adică 3,6% din PIB, mai mult decât pentru apărare și mai mult decât pentru Medicare. Statele membre ale Uniunii plătesc în medie în jur de 2% din PIB, deși datoria lor medie este de 81,7% din PIB. Aproape întreaga creștere de 386 de miliarde a cheltuielilor federale vine din trei surse: prestații sociale care cresc automat cu îmbătrânirea populației, dobânda și apărarea. Tăierile spectaculos anunțate la agenții precum EPA sau Departamentul Comerțului însumează câteva zeci de miliarde. Partea din buget care poate fi tăiată administrativ este pur și simplu prea mică față de ceea ce generează deficitul.

De ce își permite America un deficit dublu față de media europeană? Pentru că împrumută în propria monedă, care este și moneda de rezervă a lumii, iar cererea pentru obligațiunile Trezoreriei rămâne uriașă. Acest privilegiu nu e însă gratuit și nici veșnic. Cu dobânzile pe termen lung în creștere, fiecare an de deficit mare se transformă în dobândă mai mare în anul următor, iar dobânda devine ea însăși o cauză a deficitului. În privința responsabilității politice, cifrele arată că problema nu ține de un singur partid. Cel mai mare deficit în valoare absolută rămâne cel din 2020, din timpul pandemiei, iar administrațiile care au urmat nu au readus bugetul nici pe departe la echilibru. Susținătorii administrației actuale spun că restituirile de tarife și efectul temporar al deducerilor pentru investiții umflă artificial deficitul din acest an. Organizațiile care urmăresc disciplina fiscală, precum CRFB, răspund că un deficit de 6% din PIB în vreme de pace și fără recesiune nu are precedent în istoria americană.

Ce înseamnă pentru noi

Comparația devine incomodă când punem România în tablou. În 2025 am avut cel mai mare deficit din Uniune, 7,9% din PIB, mai mare, raportat la economie, decât cel american din 2026. Avem încă o datorie moderată, 59,3% din PIB, dar ea a crescut cu peste patru puncte într-un singur an. Iar structura noastră fiscală seamănă mai mult cu cea americană decât cu cea europeană: încasările din impozite și contribuții au fost în 2024 de 28,8% din PIB, a doua cea mai mică valoare din Uniune după Irlanda, cu peste 11 puncte sub media europeană. Cheltuielile bugetului general consolidat au fost însă în 2025, potrivit execuției Ministerului Finanțelor, de 42,4% din PIB, iar fără proiectele finanțate din fonduri europene și din PNRR, de 38,4% din PIB. Chiar și cu această cifră mai mică, cheltuim cu aproape zece puncte peste ce strângem din impozite și contribuții. Cu alte cuvinte, am combinat colectarea scăzută a americanilor cu așteptările de cheltuieli ale europenilor, fără să avem nici dolarul, nici adâncimea pieței de capital care le permite americanilor să trăiască pe datorie.

America poate amâna socoteala pentru că lumea îi finanțează deficitul în propria ei monedă. Europa a ales să plătească din impozite un stat social scump și să își limiteze prin reguli comune deficitele. România nu are luxul niciuneia dintre cele două variante. Lecția bugetului american nu este că deficitele nu contează, ci că ele contează diferit, în funcție de cine te împrumută și în ce monedă. Pentru un stat mic, cu o monedă fără rol internațional și cu ratingul la marginea categoriei investiționale, deficitul de 8% nu este o strategie, ci un risc pe care îl plătim prin dobânda fiecărui credit și a fiecărei emisiuni de titluri de stat.

Surse: Congressional Budget Office, Monthly Budget Review: Summary for Fiscal Year 2026 (octombrie 2026); Departamentul Trezoreriei SUA, Monthly Treasury Statement, septembrie 2026; Social Security Trustees Report 2026, sinteza Congressional Research Service; Eurostat, notificarea deficitului și datoriei publice, 22 aprilie 2026; Eurostat, statistica veniturilor fiscale 2024 și a cheltuielilor pe funcții (COFOG) 2024; Ministerul Finanțelor, execuția bugetului general consolidat la 31 decembrie 2025.