International Bar Association, pe scurt IBA, este cea mai mare organizație internațională a profesiei juridice. A fost înființată în 1947, la New York, în anii în care lumea ieșită din război căuta instituții care să lege din nou națiunile, și are astăzi sediul la Londra. Reunește zeci de mii de avocați, judecători și juriști din firme, companii și instituții publice, precum și aproape două sute de barouri și uniuni profesionale din întreaga lume. IBA lucrează prin comitete specializate, de la arbitraj și fiscalitate la fuziuni și concurență, are un Institut pentru Drepturile Omului și susține constant independența profesiei de avocat și statul de drept. Conferința ei anuală, găzduită în fiecare toamnă de alt oraș, este cel mai mare loc de întâlnire al avocaților de afaceri din lume.

Ediția din 2026 s-a ținut la Copenhaga, între 4 și 9 octombrie, cu sesiunile de lucru la Bella Center. A fost săptămâna obișnuită a IBA, aglomerată și politicoasă, cu peste 5.000 de participanți din mai mult de 130 de jurisdicții, cu ecusoane, cafele băute în picioare și cărți de vizită schimbate pe holuri. Seara, însă, orașul vechi și-a deschis casele, iar una dintre ele a fost Odd Fellow Palæet de pe Bredgade 28, la câteva minute de Amalienborg.

Când urci scările palatului, simți că intri într-o altă ordine a timpului. Clădirea a fost terminată în 1755 pentru contele Christian August von Berckentin, care a apucat să locuiască în ea doar trei ani. A trecut apoi în mâinile lui Heinrich Schimmelmann, negustor de zahăr și om îmbogățit din comerțul cu sclavi, iar mai târziu ale fiului său Ernst, care a contribuit la abolirea acestui comerț în Danemarca. E o ironie pe care un avocat o observă imediat: în aceleași săloane în care s-a numărat profitul din traficul de oameni s-a pregătit și desființarea lui. În aceleași încăperi, contesa Charlotte Schimmelmann își ținea salonul cu Baggesen, Oehlenschläger și tânărul Ørsted, iar după incendiul de la Christiansborg din 1794 aici și-a găsit adăpost o parte din familia regală. În 1900 palatul a fost cumpărat de Ordinul Odd Fellow, care l-a păstrat până astăzi. Tot aici are sediul și Marea Lojă a Europei, structura care coordonează lojile Independent Order of Odd Fellows de pe continent.

Ordinul are o origine modestă, ceea ce îl face cu atât mai interesant. A apărut în Anglia secolului al XVIII-lea, printre meșteșugari care nu aveau o breaslă puternică în spate și care s-au adunat ca să se ajute reciproc la boală, la pierderea locului de muncă și la înmormântare. Numele, „odd fellows”, i-ar fi desemnat pe acești oameni care nu încăpeau în nicio categorie. Din cotizațiile lor s-a născut un sistem de ajutor mutual cu un secol înaintea statului social. Ritualurile, gradele și simbolul celor trei verigi înlănțuite, Prietenie, Iubire și Adevăr, au venit să dea formă unei solidarități foarte practice. Ordinul a trecut oceanul în 1819, a devenit în America una dintre cele mai mari organizații fraternale ale lumii și s-a întors în Europa, unde a prins rădăcini adânci mai ales în Scandinavia.

De aici pornește întrebarea care m-a urmărit toată seara: de ce contează ordinele fraternale pentru istoria Europei? Răspunsul scurt este că au fost școli de societate civilă. Lojile masonice, societățile Odd Fellows, cercurile de lectură și asociațiile de ajutor mutual au fost printre primele locuri în care oameni de origini diferite se întâlneau ca egali, își dădeau statute, își alegeau conducătorii prin vot, țineau procese-verbale și se supuneau unor reguli pe care și le stabiliseră singuri. Înainte ca parlamentele să devină reprezentative, aceste cercuri exersau deja deliberarea, toleranța religioasă și răspunderea față de un fond comun. Iluminismul nu a circulat numai prin cărți, ci și prin astfel de saloane și loji, iar caritatea organizată a precedat cu mult asigurările sociale moderne.

Pentru juriști legătura e și mai firească. Profesia noastră este ea însăși o confrerie cu reguli proprii, cu jurământ, cu tradiții și cu o deontologie care leagă oameni ce altfel stau pe poziții opuse în aceeași sală de judecată. Inns of Court londoneze, barourile continentale și, la scară globală, IBA sunt urmași ai aceleiași idei: o comunitate se ține laolaltă nu prin interese imediate, ci prin încrederea că celălalt respectă aceleași reguli. Nu întâmplător sesiunile despre statul de drept, independența profesiei și drepturile omului au o greutate atât de mare în programul conferinței.

Seara s-a încheiat, cum era de așteptat, cu conversații despre arbitraj, fuziuni și reforme fiscale, purtate între oglinzi și stucaturi rococo. Puțini dintre cei prezenți știau probabil că palatul a ars aproape complet în 1992, după un concert, și că a fost refăcut în doar doi ani. În Sala Oglinzilor mai atârnă o oglindă care a supraviețuit incendiului. Mi s-a părut o imagine potrivită pentru tot ce înseamnă tradiția juridică europeană: arde, se reconstruiește, își păstrează câteva fragmente originale și continuă să reflecte, cu aceeași răbdare, oamenii care trec prin fața ei.