Pe 8 martie 1937, de la Buckingham Palace pleca spre Edinburgh o scrisoare de două paragrafe, bătută la mașină și semnată de mână „George R.I.”. Noul rege anunța Marea Lojă a Scoției că renunță la demnitatea de Mare Maestru Mason, pe care o deținea de numai trei luni. Documentul este scurt și sobru, dar închide un parcurs masonic de aproape două decenii, unul dintre cele mai consistente pe care le-a avut vreun membru al Casei Regale britanice în secolul XX.

Prințul Albert, viitorul George al VI-lea, a fost inițiat la 2 decembrie 1919, la câteva zile înainte de a împlini 24 de ani, în Navy Lodge nr. 2612, aflată sub obediența Marii Loji Unite a Angliei. Alegerea lojii nu a fost întâmplătoare. Albert era ofițer de marină și luptase în bătălia Iutlandei, iar Navy Lodge avea o legătură directă cu familia sa, pentru că primul ei Maestru Venerabil fusese bunicul său, regele Eduard al VII-lea. În 1921 a fost instalat Maestru Venerabil al lojii și a rămas în scaun, după un precedent care urca până la George al IV-lea, până la urcarea pe tron.

Nu a fost un mason de paradă. În 1923 Marea Lojă Unită a Angliei l-a numit Prim Mare Supraveghetor, iar din 1924 până în 1937 a condus, ca Mare Maestru Provincial, provincia Middlesex. A făcut parte din mai multe loji și din alte ordine masonice, a intrat în Ordinul Mark și a deținut și acolo demnități provinciale. Un lucru trebuie însă spus limpede, pentru că se confundă des: Mare Maestru al Marii Loji Unite a Angliei nu a fost niciodată. Această demnitate a aparținut fără întrerupere, din 1901 până în 1939, Ducelui de Connaught, fratele bunicului său. În Anglia, Ducele de York a fost un mare ofițer și conducătorul unei provincii, nu șeful obedienței.

De ce a ajuns atunci un mason englez în fruntea masoneriei scoțiene? Răspunsul ține de felul în care este organizată masoneria britanică. Marea Lojă a Scoției, întemeiată în 1736, este o mare lojă suverană, cu totul independentă de cea a Angliei, cu lojile, regulamentele și conducătorul ei, numit acolo Mare Maestru Mason. Demnitatea scoțiană nu se suprapunea așadar cu nimic din ce deținea Ducele la Londra, iar între cele două obediențe nu exista vreo incompatibilitate.

Prilejul l-a dat bicentenarul. Încă din 1935, Marea Lojă a Scoției își pregătea aniversarea de două sute de ani și își dorea ca în 1936 să aibă în frunte un prinț din familia regală. Prima opțiune fusese Prințul de Wales. Acesta a devenit însă rege în ianuarie 1936, sub numele de Eduard al VIII-lea, și, potrivit obiceiului, a renunțat la funcțiile sale masonice. Scoțienii s-au îndreptat atunci către fratele său, Ducele de York, care a primit propunerea cu bucurie. Exista o condiție statutară: Marele Maestru Mason trebuia să fie membru al unei loji scoțiene. Ducele ar fi putut alege una dintre lojile mondene din Edinburgh. A preferat Loja Glamis nr. 99, o lojă de sat din vecinătatea castelului în care crescuse soția sa, Elizabeth Bowes-Lyon, și al cărei Maestru Venerabil era pe atunci James Beattie, poștaș rural. Afilierea a avut loc la 2 iunie 1936. Fotografia de grup făcută cu frații lojii îl arată în haine civile, fără nicio decorație, așezat între ofițerii cu colane și eșarfe.

Glamis nu a rămas singura sa legătură cu lojile scoțiene. Printre altele, a fost membru și al Respectabilei Loji Canongate Kilwinning nr. 2 din Edinburgh, una dintre cele mai vechi loji ale Scoției, aceeași la care se afiliase, în 1787, Robert Burns.

Instalarea ca Mare Maestru Mason al Scoției a avut loc în zilele sărbătorii Sfântului Andrei, la Usher Hall din Edinburgh, în fața a 2.500 de masoni. Sursele dau fie 30 noiembrie, fie 1 decembrie 1936. La mai puțin de două săptămâni, pe 11 decembrie, Eduard al VIII-lea abdica, iar Ducele de York devenea rege sub numele de George al VI-lea. Mandatul scoțian, gândit ca o încununare a bicentenarului, s-a încheiat aproape înainte de a începe.

Urcarea pe tron a însemnat renunțarea la toate funcțiile masonice active, nu doar la cea din Scoția. Tradiția cerea ca suveranul să nu conducă nicio structură masonică, iar George al VI-lea a respectat-o, deși, după cum notează cei care au scris despre el, nu și-a dorit acest lucru. A părăsit scaunul de Maestru Venerabil al Navy Lodge și conducerea provinciei Middlesex, apoi, prin scrisoarea din martie 1937, demnitatea scoțiană. Cum nu fusese Mare Maestru al Angliei, nu a avut de renunțat la o asemenea funcție.

Scrisoarea de demisie îi este adresată lui „Colquhoun”, după toate probabilitățile Sir Iain Colquhoun of Luss, cel care îl precedase în fruntea Marii Loji. În traducere, textul sună astfel:

„Dragul meu Colquhoun, la urcarea mea pe Tron am încetat să mai particip activ la viața masonică. Vă rog, prin urmare, să aduceți la cunoștința Marii Loji a Scoției demisia mea din demnitatea de Mare Maestru Mason. Totodată, doresc să transmiteți Marii Loji mulțumirile mele sincere pentru sprijinul deplin care mi-a fost acordat în timpul mandatului și asigurarea că voi privi întotdeauna masoneria scoțiană cu un profund interes personal. Al dumneavoastră sincer, George R.I.”

Merită observată formularea. Regele nu spune că părăsește masoneria, ci că a încetat să participe activ. Diferența s-a văzut în anii următori. La 30 iunie 1937, într-o ținută extraordinară a Marii Loji Unite a Angliei, organizată la Royal Albert Hall cu prilejul încoronării și prezidată de Contele de Harewood în locul Marelui Maestru bolnav, a primit rangul de Mare Maestru din trecut. Este un rang onorific, acordat tocmai pentru că funcția propriu-zisă nu o deținuse. A primit același rang și în Ordinul Mark, iar Marea Lojă a Scoției l-a păstrat ca membru de onoare.

Potrivit obiceiului, ceremonia din 1937 ar fi trebuit să fie ultima sa apariție oficială într-o Mare Lojă. George al VI-lea, altfel un om al tradiției, a încălcat tocmai această convenție și a revenit de trei ori, ca rege și Mare Maestru din trecut, pentru a-i instala personal pe Marii Maeștri ai Angliei: pe fratele său, Ducele de Kent, în 1939, pe Contele de Harewood în 1943 și pe Ducele de Devonshire în 1948.

A murit la 6 februarie 1952. Muzeul Masoneriei din Londra păstrează șorțuri, bijuterii și eșarfe care i-au aparținut, iar în Freemasons’ Hall se află portretul său pictat de Sir James Gunn. Dintre toate aceste mărturii, cea mai grăitoare rămâne poate scrisoarea din martie 1937: câteva rânduri în care un om devenit rege fără să-și fi dorit acest lucru se desparte de o funcție, dar ține să spună că interesul său rămâne unul personal.

Surse: Marea Lojă Unită a Angliei, King George VI; Marea Lojă a Scoției, Scottish Freemasons honoured by a Royal Visit; „King and Craft”, Lodge St Patrick.