Pe 8 octombrie 2026 am participat ca expert, la Boema, în Cluj-Napoca, la ediția clujeană a Romanian Heritage Series, organizată de Charles Nakouzi și Heritage Wealth Management. Seara a purtat un titlu care merită reținut, „The journey of the stone unicorn”, și a fost gândită ca o conversație despre trei lucruri pe care antreprenorii le discută de obicei separat: afacerea, familia și copiii. După eveniment, Charles a scris un articol în care mărturisește că a crezut că știe ce este un family office, până a văzut cum arată el în România. Cred că surpriza lui este punctul de la care trebuie pornită orice discuție serioasă pe această temă.

Eu citesc metafora unicornului de piatră așa: în limbajul investitorilor, unicornul este compania care crește spectaculos și valorează mult, iar piatra este ceea ce rămâne. Prima generație de antreprenori români de după 1990 a construit creștere. Întrebarea care îi preocupă acum este ce rămâne după ei, iar răspunsul este în primul rând unul juridic.

În Europa Occidentală, family office-ul s-a născut din administrarea unor averi vechi, cu instrumente verificate de generații. La noi s-a născut din nevoia fondatorului de a pune ordine într-un patrimoniu construit repede, adesea amestecat cu firma și ținut laolaltă de o singură persoană. Diferența de origine explică de ce modelele importate nu se potrivesc fără ajustări.

Dreptul român oferă mai puține instrumente decât își imaginează cei care vin din Londra, Vaduz sau Zürich. Nu avem fundația privată de tip Liechtenstein și nici trustul britanic, elvețian sau luxemburghez. Avem fiducia, reglementată de art. 773 și următoarele din Codul civil, dar ea a fost construită cu prudență excesivă. Durata nu poate depăși 33 de ani, fiduciari pot fi doar instituțiile de credit, societățile de investiții și de asigurare, notarii și avocații, iar contractul este lovit de nulitate absolută dacă realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului. Cu alte cuvinte, tocmai scopul pentru care familiile folosesc trustul în alte jurisdicții este cel pe care legea română îl interzice.

Se adaugă regulile succesorale. Rezerva descendenților și a soțului supraviețuitor nu poate fi înlăturată prin voința fondatorului, iar pactele asupra unei succesiuni nedeschise sunt, în principiu, nule. Un antreprenor nu poate decide liber că firma merge la copilul care lucrează în ea, iar ceilalți primesc altceva, fără să calculeze cu atenție cotitatea disponibilă și fără să folosească instrumentele pe care Codul civil le permite: donația cu rezerva uzufructului, partajul de ascendent, clauzele din actul constitutiv privind soarta părților sociale la decesul asociatului.

Mutarea structurii în străinătate nu rezolvă problema atât de simplu pe cât se crede. Regulamentul european privind succesiunile permite alegerea legii naționalității, nu a oricărei legi convenabile, iar dreptul fiscal privește cu tot mai multă atenție substanța economică, locul conducerii efective și societățile străine controlate. O fundație sau un trust constituit în altă țară de un rezident român rămâne o construcție care trebuie apărată atât în fața instanței civile, cât și în fața organului fiscal.

De aceea, family office-ul românesc este de cele mai multe ori un holding, un act constitutiv scris cu grijă, o cartă a familiei și câțiva oameni de încredere care traduc voința fondatorului în reguli. Nu este o soluție spectaculoasă, dar este una care funcționează în dreptul nostru. Holdingul separă patrimoniul familiei de riscul operațional, permite reguli clare despre cine decide și cine doar încasează dividende și dă copiilor timp să învețe înainte să conducă.

Ce am susținut la Cluj se poate rezuma într-o frază: arhitectura juridică trebuie gândită înainte de exit sau de succesiune, nu după. După, rămâne de regulă doar litigiul între moștenitori, iar o firmă blocată trei ani într-un partaj succesoral pierde mai mult decât ar fi costat orice planificare. Am văzut suficiente dosare de acest fel ca să știu că cea mai scumpă decizie a unui fondator este cea pe care o amână.

Îi mulțumesc lui Charles Nakouzi pentru colaborare și echipei Heritage Wealth Management pentru invitație. Faptul că asemenea discuții au loc la Cluj, între antreprenori și nu doar între consultanți, arată că tema a ajuns acolo unde trebuie.