Astăzi, 8 octombrie 2026, am fost invitat la a doua ediție a conferinței „Comunicarea în Sănătate. Un pas spre excelență”, găzduită de hotelul Radisson Blu din Cluj-Napoca și organizată de Med Evolution Academy, cu ANMCS ca partener instituțional. Ediția din acest an a purtat titlul „Dincolo de birocrație: acreditare, digitalizare, umanitate” și a adus în aceeași sală manageri de spitale, medici, juriști și oameni care lucrează zilnic cu acreditarea unităților sanitare.

Mi s-a cerut să vorbesc despre o întrebare pe care aproape orice medic o primește seara târziu, de la un număr necunoscut: „Doamna doctor, ce a ieșit la biopsie la mama? Trimiteți-mi o poză cu rezultatul, sunt în Germania.” Am pornit de la acest mesaj pentru că el conține, în două rânduri, toată problema. Medicul nu știe cine îi scrie, nu știe dacă pacienta a fost de acord și nu mai are niciun control asupra drumului pe care îl va face fotografia după ce apasă „Trimite”. Empatia este o virtute, dar nu este un temei legal.

Regula și excepțiile ei

Legea drepturilor pacientului (Legea nr. 46/2003) este construită simplu. Confidențialitatea este regula și supraviețuiește chiar decesului pacientului (art. 21). Familia nu are un drept propriu la informație, ci îl primește numai prin voința pacientului (art. 10), iar pacientul poate desemna el însuși persoana care va fi informată, care nu este neapărat ruda cea mai insistentă (art. 9). Când legea cere expres dezvăluirea, destinatarul este DSP-ul, instanța sau organul de urmărire penală, niciodată ruda de pe WhatsApp.

Am insistat apoi pe un lucru care îi surprinde de fiecare dată pe medici. Mulți cred că, dacă nu scriu diagnosticul, nu au divulgat nimic. Numai că „a ieșit din ATI”, „mâine are ședința a treia de chimioterapie” sau „l-am mutat la Psihiatrie” sunt, pentru GDPR, date privind sănătatea în sensul art. 9. Contextul face diagnosticul.

Partea centrală a prezentării a fost un „semafor al comunicării cu familia”. Verdele cere ca cinci condiții să fie îndeplinite în același timp: pacientul a desemnat nominal persoana, acordul este notat în foaia de observație, identitatea celui care scrie a fost verificată, mesajul conține doar ce a acceptat pacientul, iar canalul este permis de regulamentul spitalului. Galbenul acoperă situațiile în care legea permite o comunicare restrânsă, cum sunt pacientul inconștient, minorul sau pacientul decedat, și aici telefonul și informația minimă rămân preferabile. Roșul nu are excepții: rezultate, imagini sau bilete de ieșire trimise unui număr neverificat, mesaje în grupul familiei, mesaje vocale cu diagnosticul, fotografii cu pacientul sau cu monitorul.

Unde începe răspunderea personală a medicului

Același mesaj poate declanșa patru proceduri independente. Pe latură penală, divulgarea secretului profesional (art. 227 C. pen.) se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, iar răspunderea este strict personală. Pe latură civilă, spitalul poate fi obligat la daune morale, dar se poate întoarce apoi împotriva medicului prin acțiunea în regres (art. 1384 C. civ.). Disciplinar, Colegiul Medicilor poate merge până la suspendarea sau retragerea calității de membru, în paralel cu procedura de la angajator. În fine, amenda ANSPDCP lovește de regulă spitalul, ca operator, însă cabinetul individual este el însuși operator, iar medicul care folosește datele în afara instrucțiunilor unității poate fi tratat ca operator în nume propriu.

De aici formula pe care am propus-o sălii: spitalul răspunde pentru sistem, medicul răspunde pentru gest. Cât timp medicul urmează procedura spitalului, pe canalul spitalului și cu acordul documentat, riscul rămâne preponderent instituțional. Când iese din procedură, pe telefonul personal și fără acord, decizia este a lui și răspunderea la fel. WhatsApp agravează lucrurile tocmai pentru că fiecare mesaj devine o probă scrisă, cu dată, oră și expeditor. Criptarea end-to-end protejează drumul mesajului, nu și ce face destinatarul cu el.

Am trecut apoi prin șase cazuri din practică, lăsând participanții să voteze înainte de a arăta răspunsul: fiica din Germania care cere poza CT-ului, grupul „Familia Popescu – mama” în care medicul este adăugat fără să fie întrebat, pacientul care cere să nu i se spună nimic soției, părinții divorțați care scriu fiecare separat, rezidentul care postează o radiografie cu numele pacientului în grupul de gardă și rezultatul plecat din greșeală la altă „Maria” din agendă. Ultimul caz mi se pare cel mai instructiv. O greșeală anunțată imediat responsabilului cu protecția datelor se gestionează în cele 72 de ore pe care spitalul le are pentru notificarea ANSPDCP, pe când una ascunsă devine o încălcare dublă.

Pentru managerii de spitale, concluzia practică este că o unitate fără formular de desemnare completat la internare, fără canal instituțional aprobat și fără regulament scris pentru mesagerie își lasă medicii să improvizeze și răspunde apoi pentru improvizație. Pentru medici am lăsat cinci întrebări care încap pe un post-it lipit în camera de gardă: pacientul a numit această persoană, știu sigur că ea este cea care îmi scrie, mesajul conține doar ce a acceptat pacientul, canalul este permis de spital și aș citi acest mesaj cu voce tare în fața comisiei de disciplină? Un singur „nu” înseamnă că suni, nu scrii.

Mulțumesc organizatorilor pentru invitație, moderatoarei pentru întrebările bine țintite și colegilor din sală pentru discuție. Pentru mine, ca avocat și profesor, astfel de întâlniri sunt locul în care dreptul medical încetează să fie o colecție de articole de lege și devine ceea ce este de fapt: o decizie pe care cineva o ia la 22:47, cu telefonul în mână.