Există cărți care se nasc dintr-o idee și cărți care se nasc dintr-un sertar. „Scenografia Conspirației. Povești ale Societăților Secrete sau Discrete”, apărută în această toamnă la Librex Publishing, face parte din a doua categorie. Ciprian Păun, cunoscut până acum pentru tratate de drept fiscal și volume de drept al afacerilor, strânge de mulți ani medalii, certificate, monede și bijuterii rituale ale lojilor și ordinelor fraterne din Europa și din America. La un moment dat, colecționarul pare să fi obosit să le descrie în fișe și a început să le lase să vorbească. A ieșit prima lui carte de ficțiune, 288 de pagini în care fiecare capitol pleacă de la un obiect real și merge mai departe decât poate merge un document.

Rețeta este simplă și ținută cu disciplină. Naratorul ia în mână o piesă, îi citește inscripția, anul, numele gravat, apoi reface lumea din jurul ei. Volumul se deschide cu invitația unei loji din Hampstead, datată 1795. Urmează un certificat irlandez de călătorie, eliberat în 1818 la Newtownards, în comitatul Down, unui frate pe nume James Robb, despre care hârtia spune foarte puțin, iar povestea spune restul. Un jeton din vremea lui Ludovic al XVI-lea, o medalie pariziană și o piesă de cinci franci cu Hercule leagă Parisul Revoluției de Bucureștiul anului 1933, unde o diplomă emisă pe numele doctorului Ștefan Anastasiu duce firul până la 1937, anul în care masoneria românească a fost închisă.

De aici cartea se lărgește. „Novus Ordo Seclorum” trece oceanul, „Mărășești, august 1917” aduce povestea pe frontul românesc, iar „Lumina venită din Anglia” se întoarce la izvorul britanic al întregii tradiții. La nucleul inițial de șapte povești s-au adăugat trei capitole scurte, care sunt poate cele mai personale. O stea a ritului suedez, datată 1871, ajunge pe ocolite la Cluj. Prințul Nicolae al României, „Alesul” din titlul capitolului al nouălea, își vede destinul public încheiat în același an 1937. O bijuterie comemorativă gravată cu numele unui frate W. Richardson devine prilejul unei meditații despre morții Marelui Război și despre felul în care o instituție își ține minte oamenii.

Titlul merită luat în serios. Autorul nu își propune să demonteze teoriile conspirației cu argumente, cum ar face într-un studiu. Alege să arate din ce sunt făcute: decor, recuzită, lumină pusă dintr-un anumit unghi. Cuvântul potrivit este chiar scenografie. Cititorul vede cât de puțin trebuie pentru ca un obiect banal, o medalie de binefacere sau o invitație la o cină, să pară dovada unui plan ascuns, și cât de ușor se poate construi o intrigă întreagă între două date sigure. Cartea face acest lucru pe față, cu plăcerea omului care știe exact unde se termină documentul. Postfața o spune fără ocol: aceste povești sunt mesaje venite din timp, iar ceea ce transmit ține de vis, nu de complot. Imaginația asumată ca imaginație este opusul gândirii conspiraționiste, care își prezintă fantezia drept fapt.

Mâna juristului se vede peste tot. Anii sunt exacți, lojile au numere, numele sunt cele de pe piese, iar granița dintre ce este atestat și ce este reconstituit rămâne vizibilă pentru cine vrea să o caute. Fraza este amplă, uneori lirică, scrisă de cineva care a citit multă proză istorică și care nu se grăbește. Aceeași precizie are și un cost. Cititorul care nu cunoaște vocabularul lojilor, cu gradele, ritualurile și titulaturile lor, va avea momente în care simte că privește printr-o fereastră la o adunare ale cărei reguli nu i le-a explicat nimeni pe îndelete. Capitolele sunt apoi inegale: primele au răgaz să își construiască personajele, ultimele trei se încheie tocmai când prind viteză și lasă impresia unor schițe pentru o carte viitoare. Nu este un reproș grav pentru un volum pe care autorul însuși îl descrie drept carte de vacanță, scrisă fără pretenții academice, dar cu pasiune.

Anexa „Frumusețea pasiunii” adună fotografii ale pieselor din colecție și schimbă felul în care se citește tot ce a fost înainte. După ce vezi invitația din 1795 sau diploma din 1933, te întorci la poveste cu altă încredere și cu altă suspiciune, ceea ce este exact efectul urmărit. Rămâne o carte-labirint, în care informația și dezinformarea, secretul și dezvăluirea stau atât de aproape una de alta încât fiecare cititor trebuie să hotărască singur unde trage linia.

Pentru cine a citit despre societățile secrete numai în registrul senzaționalului, volumul oferă ceva mai rar: o privire din interiorul pasiunii de colecționar, ironică, bine documentată și lipsită de teamă. Pentru cine îl știe pe autor din sălile de curs sau din sălile de judecată, este surpriza unui om care, după ani de note de subsol, și-a îngăduit libertatea de a inventa.

Ciprian Păun, „Scenografia Conspirației. Povești ale Societăților Secrete sau Discrete”, Librex Publishing, București, 2026, 288 de pagini. Volumul poate fi comandat din librăria Librex.