În toamna aceasta au intrat în colecția mea de la Cluj cinci documente masonice vechi, italiene și franceze, păstrate până acum în arhiva de familie a unui mason englez. Le-am urmărit câteva zile cu emoția pe care o cunoaște orice colecționar, pentru că piesa principală a lotului este un text pe care îl știam din bibliografii și pe care nu mă așteptam să îl țin vreodată în mână într-o copie de epocă: Codul masonic al lojilor reunite și rectificate ale Franței, adoptat la Lyon în 1778, în traducere italiană manuscrisă.

Titlul se poate citi pe prima pagină, cu cerneala brună pălită de timp: „Codice Massonico delle logge riunite e rettificate in Francia, tal quale è stato approvato dai Deputati dei Direttorj di Francia dalla Congregazione Nazionale di Lione nel 5778”, urmat de mențiunea că textul a fost tradus în italiană după originalul francez, aprobat și primit de Directoratul Scoțian al Italiei. Lectura ultimelor rânduri este încă provizorie și va trebui verificată pe îndelete, cu lupa și cu lumină bună. Formula corespunde însă aproape cuvânt cu cuvânt titlului ediției franceze, ceea ce nu lasă loc de îndoială asupra textului pe care copistul îl avea în față.

Pentru cine nu este familiarizat cu istoria masoneriei continentale, merită spus de ce contează acest cod. La sfârșitul anului 1778, la Lyon, sub conducerea negustorului de mătase Jean-Baptiste Willermoz, reprezentanții provinciilor franceze ale Strictei Observanțe au ținut adunarea rămasă în istorie drept Conventul Galiilor. Acolo sistemul german al cavalerilor templieri a fost reformat din temelii și a primit o orientare creștină și caritabilă, iar rezultatul a fost consemnat în două texte normative. Unul reglementa ordinul interior al Cavalerilor Binefăcători ai Cetății Sfinte. Celălalt, cel de față, organiza lojile simbolice: cum se constituie o lojă, cine o conduce, cum se primesc candidații, cum se administrează fondurile de binefacere, care sunt raporturile cu directoratele. Patru ani mai târziu, Conventul de la Wilhelmsbad a confirmat această construcție la scară europeană. Regimul Scoțian Rectificat, care se practică și astăzi, își are actul de naștere în aceste pagini.

Un amănunt de pe prima pagină spune mult despre lumea în care a fost scris manuscrisul. Copistul nu scrie cuvântul „logge”. În locul lui desenează un mic dreptunghi, semnul prin care masonii secolului al XVIII-lea notau loja în corespondență și în registre. La fel, „Ordinul masonic” apare prescurtat, cu punctele așezate în triunghi. Este scrisul cuiva care lucra din interior, pentru uzul fraților săi, nu al unui curios care transcrie un text străin.

Faptul că avem o versiune italiană este partea cea mai interesantă. Ediția franceză tipărită a Codului este cunoscută și a fost retipărită în facsimil. Traducerile manuscrise făcute pentru lojile din peninsulă sunt mult mai rare, pentru că au circulat în puține exemplare și au fost distruse în valurile succesive de interdicții. Sistemul rectificat a avut în Italia propriul directorat, cu centrul la Torino, și a pătruns până la Napoli. Manuscrisul ajuns la Cluj este o mărturie directă a acestei rețele: cineva a socotit textul de la Lyon destul de important ca să îl transpună integral în italiană, cu cuprins, capitole și regulamente, pentru ca o lojă să poată lucra după el.

Se cuvine aici o precizare de onestitate, pe care juristul din mine nu o poate ocoli. Anul 5778 scris pe filă este anul adoptării Codului, socotit după calendarul masonic, care adaugă patru mii de ani la era creștină. Nu este neapărat anul în care a fost scrisă această copie. Hârtia, cerneala și ductul scrisului indică sfârșitul secolului al XVIII-lea sau primele decenii ale celui următor, dar o datare serioasă cere examinarea filigranelor și compararea cu alte manuscrise italiene ale regimului rectificat. Până atunci, prudența este obligatorie. Valoarea piesei nu depinde de un an anume, ci de ceea ce este: un exemplar de lucru al unui text fondator.

Celelalte patru documente întregesc tabloul. Un al doilea manuscris italian timpuriu cuprinde text istoric și organizatoric despre masonerie și va trebui citit alături de primul, pentru a vedea dacă provin din același mediu. Un set de „Statuti Generali della Franco-Massoneria in Napoli” aduce în colecție tradiția napolitană, una dintre cele mai vechi și mai încercate din Italia, născută sub Bourboni și lovită de edicte regale încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea. O circulară a Marelui Orient al Franței din 1849 privește Constituția Ordinului, adică tocmai textul prin care, după revoluția de la 1848, obediența franceză și-a scris pentru prima oară principiile într-o constituție, inclusiv credința în Dumnezeu și în nemurirea sufletului, la care avea să renunțe în 1877, cu ruptura cunoscută față de masoneria engleză. În sfârșit, un amplu caiet francez scris de mână cuprinde regulamente, instrucțiuni și material de ritual, cu trimiteri la grade și la lucrările lor.

Proveniența este la rândul ei o poveste. Documentele au stat împreună în arhiva unui frate englez cu peste cincizeci de ani de activitate, care a deținut demnități înalte în provincia Hampshire și Insula Wight și în mai multe ordine, de la Arcul Regal la Cavalerii Templieri. Familia nu i-a făcut public numele și respect această discreție. Rămâne de aflat cum au ajuns hârtii italiene și franceze în biblioteca unui demnitar englez, pe ce drum și prin câte mâini. Este exact genul de întrebare de la care pornesc, de obicei, cercetările bune.

De ce este important ca aceste piese să fie la Cluj? Pentru că arhivele masonice din spațiul nostru au fost risipite de două ori într-un singur secol, la 1937 și apoi sub regimul comunist, iar ce a supraviețuit se află mai ales în fonduri de stat, greu accesibile și rareori puse în legătură cu izvoarele occidentale. Clujul are o tradiție masonică veche, cu loji atestate în Transilvania încă din secolul al XVIII-lea, în aceeași epocă în care Willermoz își redacta codul la Lyon și în care Stricta Observanță avea adepți de la Sibiu până la Viena. A aduce aici un text normativ al acelei lumi înseamnă a pune o piesă lipsă lângă celelalte. Cercetătorul care vrea să înțeleagă cum arăta viața unei loji europene la 1780 va putea citi regulile ei pe o filă de epocă, la câteva străzi de locul în care au lucrat lojile transilvănene.

Urmează munca adevărată. Manuscrisele vor fi fotografiate filă cu filă, transcrise și, pe măsură ce lectura avansează, prezentate aici, în rubrica dedicată societăților secrete și discrete. Unele pasaje sunt atât de palide încât abia se mai disting, așa că nu promit termene. Promit doar că nu vor rămâne într-un sertar.